Puține teme din zona eficienței energetice produc atâtea informații contradictorii ca pompele de căldură. Un instalator promite o factură redusă la un sfert, un vecin povestește că a rămas fără căldură în ianuarie, iar un anunț imobiliar susține că sistemul urcă automat locuința în clasa energetică A. Toate cele trei afirmații pot fi verificate cu fișe tehnice, cu prețuri de piață și cu reglementări în vigoare.
Mai jos sunt nouă afirmații care circulă frecvent, cu răspunsuri raportate la contextul din România la începutul lui 2026: prețuri la energie, cerințe tehnice, obligații legale și costuri orientative de investiție.
Mitul 1: „Prețul pompei de căldură este prețul investiției”
O pompă de căldură aer-apă monobloc de 8–12 kW costă, ca echipament, aproximativ 22.000–38.000 de lei, în funcție de producător, de agentul frigorific și de calitatea modulării. Cifra nu spune însă aproape nimic despre bugetul final. La ea se adaugă rezervorul tampon, boilerul de apă caldă de 200–300 de litri, pompele de circulație, protecțiile electrice, manopera și punerea în funcțiune: încă 12.000–25.000 de lei.
Dacă sistemul de distribuție trebuie schimbat, apar costuri suplimentare: 150–250 lei/mp pentru încălzire prin pardoseală montată în șapă nouă, respectiv 900–1.800 lei pentru fiecare radiator supradimensionat înlocuit. Pentru o locuință de 120–150 mp, un sistem aer-apă complet și funcțional ajunge realist la 45.000–80.000 de lei, iar varianta sol-apă, cu foraje verticale (circa 12–15 metri liniari de sondă pentru fiecare kW, la 250–350 lei/metru forat), depășește frecvent 100.000 de lei. Programele derulate de Administrația Fondului pentru Mediu au acoperit istoric o parte din investiție, însă sesiunile și condițiile se anunță periodic — se verifică ghidul în vigoare la momentul depunerii.
Mitul 2: „Sub −15 °C pompa de căldură se oprește”
Unitățile actuale funcționează declarat până la −20…−25 °C temperatură exterioară. Ce se schimbă este puterea utilă și randamentul, nu funcționarea în sine. O unitate declarată 12 kW la +7 °C livrează în mod curent 7–9 kW la −7 °C, cu un COP care coboară de la 4,5–5 la 2–2,5, iar la −15 °C ajunge în jur de 1,8–2,2. La aceste temperaturi intră în funcțiune rezistența electrică de back-up, de 3–9 kW, care are un COP de 1.
Problema practică este alta: dacă punctul bivalent este prost ales sau pompa este subdimensionată, aportul rezistenței poate urca de la 3–5% din energia anuală la 15–20%, iar factura din ianuarie devine greu de explicat. De aceea, într-o ofertă nu se compară puterea „nominală” de la +7 °C, ci puterea și COP-ul la temperatura exterioară de calcul a localității: −12, −15, −18 sau −21 °C, în funcție de zona climatică din SR 1907.
Mitul 3 și mitul 4: „Fără pardoseală nu merge” și „într-o casă veche nu are rost”
Pompa de căldură nu are nevoie de încălzire prin pardoseală, ci de o temperatură joasă pe tur. Regula practică folosită în proiectare: fiecare grad în plus pe tur costă circa 2–2,5% din eficiență. Diferența dintre 35 °C și 55 °C se traduce, tipic, într-un SCOP de circa 4,2 față de 2,9 — adică aproximativ 40% consum suplimentar pentru aceeași cantitate de căldură. Radiatoarele nu sunt excluse, dar trebuie supradimensionate: un corp calculat pentru 75/65 °C se înlocuiește cu unul de 1,8–2,2 ori mai mare pentru a livra aceeași putere la 45–50 °C.
Cât despre casele vechi, problema nu este vârsta, ci pierderea specifică de căldură. O construcție neizolată din anii ’70–’80 are frecvent 90–120 W/mp, una anvelopată corect 50–60 W/mp, iar o casă nouă 30–45 W/mp. La 120 mp, diferența înseamnă o pompă de 12–14 kW față de una de 6–7 kW, adică 8.000–14.000 de lei în plus doar la echipament, plus un consum anual proporțional. Ordinea investiției rămâne aceeași indiferent de tehnologie: întâi anvelopa și etanșeitatea, apoi sursa.
Mitul 5: „Factura scade automat la jumătate față de gaz”
Comparația corectă se face pe costul unui kWh de căldură livrată, nu pe consumul de electricitate. La un preț al energiei electrice pentru casnici de ordinul a 1,3–1,5 lei/kWh (după eliminarea plafonării din iulie 2025 și cu TVA de 21%) și la un SCOP realist de 3,4–3,8, un kWh de căldură costă între 0,35 și 0,44 lei. Orientativ, pentru principalele soluții:
- pompă de căldură aer-apă, SCOP 3,4–3,8: 0,35–0,44 lei/kWh termic;
- cazan în condensație, gaze la prețul plafonat de 0,31 lei/kWh, randament sezonier 90–93%: 0,33–0,35 lei/kWh;
- cazan în condensație, gaze neplafonate la 0,50 lei/kWh: circa 0,54 lei/kWh;
- peleți la 1.900–2.300 lei/tonă, randament 85%: 0,47–0,56 lei/kWh;
- convectoare electrice sau cazan electric: 1,30–1,50 lei/kWh.
Rezultatul este incomod pentru discursul comercial: cât timp plafonul la gaze rămâne în vigoare — prelungit până la 31 martie 2026 —, o pompă de căldură nu produce, în medie, o factură mai mică decât un cazan în condensație modern. Avantajul apare în alte scenarii: față de încălzirea electrică directă, costul scade de aproximativ 3,5 ori; față de gaze neplafonate, economia ajunge la 25–35%; iar în locuințele fără racord la rețea, alternativa reală nu este cazanul, ci GPL-ul, motorina sau lemnul. Orice estimare care pornește de la „jumătate din factură”, fără să precizeze prețul energiei și temperatura pe tur, este o promisiune, nu un calcul.
Mitul 6: „Fotovoltaicele acoperă consumul pompei iarna”
O instalație de 5 kWp orientată sud produce aproximativ 6.000–6.500 kWh pe an, dar distribuția este puternic sezonieră: circa 700–750 kWh în iulie și doar 150–220 kWh în decembrie. În aceeași lună, o pompă de căldură care încălzește o casă de 130 mp consumă tipic 450–800 kWh, iar în zilele cu ceață și temperaturi negative producția se apropie de zero exact când cererea este maximă.
Bateriile nu rezolvă decalajul sezonier: un acumulator de 10 kWh, la 25.000–40.000 de lei, mută energia din zi în noapte, nu din vară în iarnă. În plus, regulile de decontare pentru prosumatori s-au modificat, iar mecanismul aplicabil contractelor noi diferă de compensarea cantitativă din perioada anterioară — condițiile se verifică în contractul de furnizare aflat în vigoare.
Mitul 7 și mitul 8: „Nu cere avize, nu deranjează pe nimeni, nu are mentenanță”
Pentru o casă individuală, montarea unei unități exterioare pe propria proprietate nu presupune, de regulă, autorizație de construire. Situația se schimbă la clădirile clasate ca monument istoric sau amplasate în zone construite protejate, unde intervenția pe fațadă necesită aviz, precum și la blocuri, unde este nevoie de acordul asociației de proprietari pentru ocuparea unei părți comune.
Zgomotul este cea mai frecventă sursă de conflict cu vecinii. Unitățile exterioare au o putere acustică declarată de 54–65 dB(A), ceea ce înseamnă circa 40–45 dB(A) presiune sonoră la 3 metri, iar limitele admise la limita proprietății sunt de ordinul a 50–55 dB(A) ziua și 40–45 dB(A) noaptea, în funcție de reglementarea aplicabilă. Modul „silențios” reduce nivelul cu 3–5 dB(A), dar și puterea livrată cu 10–15%. Montajul într-un colț sau între două ziduri adaugă până la 3 dB prin reflexii, iar orientarea ventilatorului spre fereastra dormitorului vecin este cea mai simplă cale spre o reclamație.
Mentenanța există și costă. O revizie anuală se încadrează în 400–800 de lei și include verificarea presiunii pe circuit, curățarea filtrului de impurități, controlul concentrației de antigel (uzual 25–30%) și verificarea anodului de magneziu la boiler. Echipamentele ermetic sigilate cu încărcătură mică nu impun verificări periodice de etanșeitate, însă intervenția pe circuitul frigorific este permisă doar personalului certificat, iar Regulamentul (UE) 2024/573 privind gazele fluorurate restrânge treptat agenții cu potențial ridicat de încălzire globală: din 1 ianuarie 2027, echipamentele monobloc de mică putere nu mai pot folosi agenți cu GWP de 150 sau mai mare, ceea ce explică migrarea ofertei spre propan (R290, GWP 3). Tot la capitolul risc, unitatea exterioară rămâne un echipament de zeci de mii de lei lăsat afară, expus la furt, grindină sau inundație; merită verificat dacă polița acoperă instalațiile montate în exterior și la ce valoare, iar mecanismul este detaliat în articolul despre cum funcționează asigurarea unei proprietăți imobiliare.
Mitul 9: „Urcă automat casa în clasa A” — și ce se cere în scris
Certificatul de performanță energetică nu măsoară factura, ci consumul specific de energie primară. Energia electrică intră în calcul cu un factor de conversie de ordinul 2,5, astfel încât un SCOP de 3,5 înseamnă un factor efectiv de circa 0,7 pentru căldura livrată, față de aproximativ 1,2 în cazul unui cazan pe gaz. Câștigul este real, dar nu decisiv: clasa depinde și de pierderile prin anvelopă, de prepararea apei calde, de ventilație și de iluminat. O casă neizolată urcă tipic din clasa E în C după schimbarea sursei, nu în A. Certificatul rămâne obligatoriu la vânzare și la închiriere, iar clasa trebuie menționată în anunț — un detaliu cu greutate crescândă, având în vedere că directiva europeană privind performanța energetică a clădirilor, adoptată în 2024, trebuie transpusă în legislația națională până la 29 mai 2026.
Înainte de semnarea contractului de instalare, câteva date merită cerute în scris, pentru că ele separă o ofertă serioasă de una construită pe estimări generice:
- calculul necesarului de căldură pe încăperi, cu pierderea specifică exprimată în W/mp;
- puterea utilă și COP-ul la temperatura exterioară de calcul a localității, nu doar la +7 °C;
- temperatura de tur proiectată pentru fiecare zonă și SCOP-ul estimat la acea temperatură;
- punctul bivalent și aportul anual estimat al rezistenței electrice;
- puterea acustică declarată, poziția unității exterioare și distanța până la ferestrele vecinilor;
- durata garanției pe compresor, condițiile de menținere a acesteia și costul reviziei anuale.
