
Uniunea Bilaterală a Camerelor de Comerț a României în India, în parteneriat cu Uniunea Camerelor de Comerț Bilaterale din România, are onoarea de a organiza conferința internațională „INRO – Educație, Cercetare și Diplomație Durabilă”, un eveniment dedicat promovării și dezvoltării relațiilor culturale și educaționale dintre România și India.
Conferința va avea loc în data de 19 noiembrie 2025, începând cu ora 14:00, la Hotel Diesel, București (Bd. Mircea Eliade nr. 113A).
Evenimentul va reuni ambasadori, reprezentanți ai camerelor de comerț bilaterale, oficiali guvernamentali, membri ai mediului diplomatic, reprezentanți ai mediului academic și specialiști în educație și cultură. Scopul principal al conferinței este crearea unui cadru de dialog deschis privind viitorul educației pe termen mediu și lung, precum și identificarea de noi oportunități de parteneriat între instituțiile academice și culturale din România și India.
„Prin această conferință ne propunem să aducem la aceeași masă lideri din domenii-cheie, pentru a genera idei, proiecte și colaborări sustenabile între România și India – două țări legate prin valori comune în educație și cercetare”, a declarat Shiva Munjal, președintele Uniunea Bilaterală a Camerelor de Comerț a României în India.
La rândul său, Prof. univ. dr. Nasty Vladoiu, președintele Uniunii Camerelor de Comerț Bilaterale din România, a subliniat:
„Educația și diplomația culturală reprezintă piloni esențiali ai cooperării internaționale. România are potențialul de a deveni un partener strategic al Indiei în dezvoltarea de programe educaționale și de cercetare comună, cu beneficii reale pentru ambele națiuni.”
Participanții sunt invitați să confirme prezența până la 15 noiembrie 2025, la adresa de e-mail office@ubccrindia.com. Dress code: Business Attire.
Uniunea Bilaterală a Camerelor de Comerț a României în India are misiunea de a stimula cooperarea economică, educațională și culturală între România și India, prin proiecte bilaterale, schimburi academice, inițiative culturale și evenimente dedicate consolidării relațiilor dintre cele două țări.