
Bucureștiul devine, în perioada 24–25 octombrie 2025, gazda unei competiții naționale dedicate tinerilor practicanți de judo – Cupa MOTIUASHI 2025. Evenimentul, organizat de Asociația Clubul Sportiv MOTIUASHI București, se va desfășura la Arena RomSilva, pe strada Petricani nr. 9A, sector 2, și va reuni sportivi din întreaga țară, dornici să își demonstreze talentul și pasiunea pentru acest sport complex.
Competiția este structurată pe categoriile de vârstă U9, U11, U13, U15 și U18, atât masculin, cât și feminin, în conformitate cu regulamentul Federației Române de Judo (FRJ) și al Federației Internaționale de Judo (IJF). Scopul evenimentului este promovarea performanței, respectului și autodisciplinei – valori fundamentale ale judo-ului.
Programul oficial al Cupei MOTIUASHI 2025:
Vineri, 24 octombrie, între orele 14:00 și 18:00, va avea loc validarea documentelor și cântarul oficial al sportivilor, urmată de ședința tehnică programată la ora 18:00.
Sâmbătă, 25 octombrie, competiția va debuta cu deschiderea oficială, între orele 9:00 și 10:00, iar luptele vor continua între orele 10:00 și 18:00, pentru toate categoriile de vârstă.
Participanții vor concura pe categorii de greutate specifice fiecărei grupe, iar la final, sportivii clasați pe primele trei locuri vor fi recompensați cu medalii și diplome, în timp ce echipele câștigătoare vor primi cupe.
„Cupa MOTIUASHI este mai mult decât o competiție – este o sărbătoare a spiritului sportiv și o ocazie pentru tinerii judoka să-și testeze limitele și să progreseze în spiritul fair-play-ului. Ne dorim ca acest eveniment să devină o tradiție și un punct de referință pentru judo-ul juvenil din România”, a declarat Violeta Beclea-Szekely, președintele ACS MOTIUASHI București.
Competiția se desfășoară sub egida Federației Române de Judo, în parteneriat cu Direcția pentru Sport și Tineret a Municipiului București și Euroregiunea 8 București–Ilfov, având ca sponsor principal compania ADURO, alături de Rompetrol.
Evenimentul va fi transmis în direct pe canalul de YouTube al Federației Române de Judo, oferind publicului posibilitatea de a urmări în timp real evoluțiile tinerilor sportivi.
Prin această inițiativă, ACS MOTIUASHI București își propune să contribuie la dezvoltarea sportului juvenil și la formarea unei noi generații de judoka, într-un cadru competitiv, educativ și profesionist.