[ad_1]
Bursa de Valori București, instituție fundamentală a pieței de capital, a demonstrat de-a lungul timpului că și-a îndeplinit cu succes rolul fundamental de finanțare a economiei românești și a celebrat pe 15 decembrie în acest an, într-un cadru aniversar, 140 de ani de la înființarea primei burse de valori în România. Evenimentul aniversar a fost organizat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României. La evenimentul aniversar organizat la Palatul Parlamentului au participat reprezentanți la cel mai înalt nivel din partea autorităților statului român, ai instituțiilor-cheie ale pieței de capital din România, ai organizațiilor internaționale și burselor din regiune, precum și ai companii listate sau cu potențial de listare.
Președintele Bursei de Valori București, Radu Hanga, a declarat: „Am fost onorați să vedem în această zi specială atât de multă unitate în jurul instituției Bursei într-un context internațional atât de complicat. De-a lungul celor 140 de ani de istorie, Bursa a depășit multe provocări și credem că cea mai importantă lecție pe care am învățat-o este că Bursă unește nu doar capitalul cu ideile, ci și dorința de a face mai mult cu abilitatea de a face mai bine. Avem un dialog excelent cu autoritățile statului, Președinție, Guvern, Parlament, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Banca Națională a României și cu intreg ecosistemul pieței de capital pentru a dezvolta bursa românească și a-i crește reprezentantivitatea.”
Directorul General al Bursei de Valori București, Adrian Tănase, a declarat: „Bursa a reușit să aducă împreună reprezentanți la cel mai înalt nivel ai statului român, ai autorităților și ai mai multor stakeholderi implicați direct sau indirect în piața de capital. Momentul aniversar prin care am celebrat 140 de ani de la deschiderea primei burse de valori mobiliare în România este o recunoaștere a importanței pe care bursa a căpătat-o în economia națională și le mulțumim tuturor celor care sunt alături de noi și susțin dezvoltarea pieței de capital românești. Sunt mândru să conduc echipa BVB care a făcut ca această recunoaștere să fie posibilă!”
Mesajul Președintelui României, Excelența Sa Klaus Werner Iohannis transmis de către domnul Cosmin Marinescu, Consilier Prezidențial: “140 de ani nu înseamnă doar istorie și tradiție pentru Bursa de Valori, ci înseamnă și responsabilitate pentru viitor, înseamnă a lua trecutul, cu experiențele și lecțiile sale, și a-l pune în slujba generațiilor următoare.Istoria îndelungată a Bursei de Valori a fost întreruptă, din păcate, în acele decenii în care comunismul a anihilat brutal economia de piață și principiile acesteia. Reînființarea Bursei de Valori însă, în anul 1995, a coincis cu începuturile sinuoase ale tranziției la economia de piață în România. Astăzi, după aproape 30 de ani de istorie recentă, după reforme și progrese importante, Bursa de Valori București este instituția reprezentativă a pieței noastre de capital.Eforturile și activitatea Bursei, dar și performanțele companiilor listate au făcut ca România să beneficieze, din anul 2019, de statutul de piață emergentă. Această recunoaștere este expresia încrederii din partea companiilor de rating și a instituțiilor piețelor de capital, Prin dezvoltarea și adaptarea permanentă la tendințele în domeniu, Bursa de Valori București dispune astăzi de expertiză competitivă și mijloace moderne, care atrag un număr tot mai important de investitori, de aproape 2,5 ori mai mare în prezent decât în anul 2019. Portofoliul consistent de aproape 400 de societăți listate, dar și spectrul larg al domeniilor de interes, precum sectorul financiar, agribusiness, energie sau sănătate au transformat Bursa de Valori București într-o alternativă consistentă de finanțare, complementară în raport cu sistemul bancar. Iar potențial de creștere există din plin. Felicit încă o dată Bursa de Valori București, pentru contribuția pe care o are la dezvoltarea sistemului financiar românesc.”
Premierul României, Nicolae Ciucă: ”La nivelul Guvernului, suntem convinși că listările anunțate ale Hidroelectrica și Salrom, aprobate de Statul Român, pot fi un veritabil catalizator pentru accelerarea ritmului listărilor la Bursa de Valori București și pentru atragerea atenției investitorilor asupra pieței noastre de capital. Cu ajutorul Bursei de Valori, mediul de afaceri autohton devine din ce în ce mai transparent, stimulativ și predictibil, într-un cuvânt competitiv la nivel internațional, astfel încât să permită derularea în bune condiții a afacerilor locale și, totodată, să atragă antreprenori creativi și investiții cât mai solide din toate colțurile lumii. Procesul de aderare la Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică, aflat deja în plină derulare, va dinamiza fluxurile de capital și va crește interesul față de oportunitățile oferite de piața noastră bursieră. Depunerea recentă a memorandumului inițial, la Paris, a fost foarte bine primită și Guvernul va face toate eforturile necesare de adoptare a standardelor OCDE, inclusiv din perspectiva pieței de capital.”
Președintele Autorității de Supraveghere Financiară, domnul Nicu Marcu: “Bursa românească trebuie să devină un reper semnificativ al economiei românești, un important izvor de finanțare a acesteia și o platformă de tranzacționare a pachetelor de acțiuni ale celor mai importante și atractive companii românești. Așa după cum am enunțat și cu alte ocazii, este nevoie de o doză de “patriotism economic” în ceea ce privește susținerea Bursei și în orientarea investițiilor către active solide din economia națională. Nu este nicidecum vorba de o atitudine naționalistă reacționară la adresa provocărilor economiei globale. Și nici despre o retorică populistă. Redefinit în contextul analizelor dedicate crizei economice din 2008, de către economiști cunoscuți, termenul de patriotism economic se prezintă perfect compatibil cu libertatea pieței.”
Consilierul Guvernatorului BNR, Dan Costin Nițescu, a transmis mesajul domnului Guvernator al Băncii Naționale a României, Excelența Sa Mugur Constantin Isărescu și a accentuat„Vechea clădire a Bursei de Valori București, situată vis a vis de Banca Națională a României, stă mărturie pentru contribuția Bursei încă de la începutul vieții economice moderne a țării. BNR și BVB făceau la acea dată o pereche a vigorii pe care a avut-o opțiunea românească pentru economie de piață și pentru o societate prosperă. Salut eforturile deosebite și preocuparea pentru așezarea Bursei de Valori București acolo unde îi este locul, ca pilon de bază al capitalizării și finanțării economiei României și mărturisesc cu emoție că sunt unul dintre susținătorii acestui demers. Rezultatele obținute, mix-ul de industrii și anvergura companiilor listate la Bursa de Valori București confirmă că s-a mers pe drumul cel bun.”
Mesajul Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei române: “Bursa de Valori din țara noastră a fost înființată la numai un an de la proclamarea Regatului României, ca stat suveran și independent pe continentul european. Înființarea Bursei în timpul Regelui Carol I nu a fost un act întâmplător, nici singular. Suveranul și elita politică, intelectuală, economică și militară a țării au inițiat, începând cu anul 1866, reforme fundamentale pentru instituțiile Statului și pentru modernizarea economiei naționale. Bursa de Valori din România a fost, așadar, încă de la începuturile ei, unul dintre simbolurile cele mai puternice ale atașamentului națiunii române față de valorile europene și față de principiile libertății și democrației. Creată într-un moment istoric în care modernizarea economiei și a societății era abia la început în mai toate țările Europei, Bursa de Valori s-a consolidat de-a lungul anilor, deși meandrele istoriei nostre contemporane au forțat economia românească la izolare timp de mai multe decenii.După anul 1989, am fost mereu alături de Bursa de Valori, așa cum Familia Regală a fost alături și a sprijinit întreaga dezvoltare românească pe principiile europene și transatlantice. La o aniversare atât de frumoasă, vă felicit și vă doresc tuturor mulți ani de aici încolo ! La sfârșit de an, vă doresc vouă, familiilor voastre și celor dragi Crăciun cu pace sufletească și un an nou mai bun!”
Articolul Bursa de Valori Bucuresti, 140 de ani de la infiintare apare prima dată în Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi.
[ad_2]