Se prefigurează a fi o construcție fabuloasă pe palierul universitar românesc și… NU NUMAI!
Conducerea Universității „Lucian Blaga” din Sibiu a prezentat, vineri, 29 iulie 2022, într-o conferință de presă, proiectul de peste 70 milioane de euro, Arena Universitară – Complexul Sportiv al ULBS, care urmează să fie finanțat de către Guvernul României prin Compania Națională de Investiții. Proiectul demarat de ULBS în urmă cu 10 ani va fi realizat în urma unei colaborări cu Academia Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu” Sibiu și autoritățile locale.
Conform studiului de fezabilitate, Arena Universitară – Complexul Sportiv al ULBS va avea o suprafață construită la sol de 15.396,60 mp (pe un teren în suprafață totală de 31.011 mp), cu un regim de înălțime de S+P+2E. Complexul este un spațiu sportiv multifuncțional cu o capacitate de 5016 de locuri, având ca destinație derularea de activități didactice, sportive, științifice, culturale etc.
Structura proiectată a complexului sportiv acoperă atât spații interioare, cât și exterioare, cu destinație multiplă, astfel:
spații interioare
parcare cu o capacitate de 502 locuri, din care 31 pentru persoane cu dizabilități;
subsol/demisol zonă tehnică (CT, post transformare, 4 depozite ALA pentru 600 de persoane, rezerva intangibila de apa);
1 amfiteatru cu capacitate de 125 locuri;
3 săli de curs cu capacitate de 70 locuri/sală;
6 săli de seminar cu capacitate de 30 locuri/sală;
6 săli de laboratoare cu capacitate de 30 locuri/sală;
1 sală profesorală de 25 locuri – 6 cabinete profesorale de 30 locuri/ cabinet;
sală jocuri sportive cu dimensiuni de 45 x 30m;
sală fitness – culturism de 400 mp;
sală gimnastică și de sporturi de kombat de 300 mp;
sală de tenis de masa/ badminton de 400 mp;
sală de antrenament în vederea pregătirii de joc (o întreagă clădire separată de complexul sportiv).
2. spații exterioare
1 teren multifuncțional cu gazon (fotbal) de 90 X 50 m;
2 terenuri de tenis de câmp de 40 X 20 m/ teren;
teren multifuncțional pentru baschet și volei de 35 X 20 m;
teren de handbal de 45 X 25 m;
pistă de atletism de 400 m;
la exterior se va prevedea o parcare pentru autovehicule: care de televiziune, zonă mașini ISU, mașini jandarmerie, autocare sportivi.
Menționăm că suprafețele de joc sunt proiectate conform standardelor omologate de federațiile sportive de specialitate.
„Arena Universitară – Complexul Sportiv al ULBS va întregi infrastructura sportivă și educațională sibiană și va constitui o placă turnantă a parteneriatului cu întreaga comunitate. Arena Universitară va deveni un facilitator pentru dezvoltarea sportului de performanță și o alternativă pentru copiii, tinerii și studenții sibieni, în promovarea unui stil de viață sănătos. Arena Universitară reprezintă un proiect curajos, care poate deveni realitate, întru folosul comunității, cu implicarea și sprijinul reprezentanților instituțiilor publice din județ. Consiliul Județean Sibiu, Primăria Sibiu, Primăria Șelimbăr, parlamentarii care ne reprezintă, cu toții pot contribui la implementarea acestui proiect. Parteneriatul dintre Academia Forțelor Terestre “Nicolae Bălcescu” și Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu reprezintă un model de cooperare instituțională și sunt bucuros că rezultatele nu întârzie să apară. Apreciez că scopul esențial al parteneriatelor strategice care aduc împreună autoritățile administrative, instituțiile educaționale și oamenii politici este acela de a asigura dezvoltarea durabilă a Sibiului, iar complexul sportiv este parte a acestui proces”, a declarat prof. Sorin RADU, rectorul ULBS.
La conferința de presă au participat:
univ. dr. habil. Sorin RADU, rectorul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu;
bg.prof.univ.dr.ing. Ghiță BÂRSAN, rectorul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu;
Astrid Cora FODOR, Primarul Municipiului Sibiu (gazda evenimentului);
Raluca TURCAN, Membru al Parlamentului României;
Daniela CÎMPEAN, președinte al Consiliului Județean Sibiu;
Marius GRECU, Primarul Comunei Șelimbăr
univ.dr.ing. Ioan BONDREA, președintele Senatului ULBS.