Aflate de la doamna Ștefania Marhau: „Acum 110 ani, în dimineața zilei de 17/30 iunie 1912, avea loc ceremonia punerii pietrei de temelie a clădirii Muzeului Național din Șoseaua Kiseleff – corpul vechi al actualului Muzeu al Țăranului Român. Proiectul noului edificiu în stil neoromânesc fusese conceput de arhitectul Nicolae Ghika-Budești în acord cu principiile muzeografice moderne promovate de către directorul muzeului, Alexandru Tzigara-Samurcaș.
Încă de la înființarea sa, Muzeul de Etnografie și Artă Națională se instalase într-una din clădirile ansamblului fostei Monetării a Statului din Șoseaua Kiseleff, unde Alexandru Tzigara-Samurcaș deschidea deja în primăvara lui 1907 o primă expoziție de artă țărănească. Proiectul muzeal al lui Tzigara-Samurcaș aspira să acopere în egală măsură preistoria și antichitatea în aspectele sale locale, arta cultă de tradiție bizantină și arta modernă românească. Acesta este și motivul pentru care actul de fundație depus într-un tub de plumb la temelia edificiului nu folosea titulatura curentă a muzeului de la 1912 – Muzeul de Etnografie și Artă Națională – ci se referea pur și simplu la un Muzeu Național „menit să întrunească colecțiile de artă acum răzlețite, spre a lăsa generațiilor viitoare o oglindă desăvârșită a întreg tezaurului artistic din cuprinsul pământului românesc, începând cu vârsta preistorică și până în zilele noastre”.
Casa Regală a fost reprezentată la ceremonie de principele moștenitor Ferdinand și principesa Maria alături de doi dintre copiii lor, prințul Carol (viitorul rege Carol al II-lea) și de prințesa Elisabeta (viitoarea regină a Greciei). Au asistat o parte din membrii guvernului conservator care înlesnise demararea lucrărilor de la Monetărie: Theodor Rosetti (președintele ad-interim al Consiliului de miniștri), Constantin C. Arion (ministrul de Interne și ministrul ad-interim al Cultelor și Instrucțiunii Publice), Ermil Pangrati (ministrul Lucrărilor Publice), alături de alte notabilități și un sobor de preoți condus de Mitropolitul Primat Conon Arămescu-Donici. Poate mai interesantă pentru ambianța intelectuală a momentului e prezența la ceremonie a arhitecților Grigore Cerchez, Nicolae Ghika-Budești și Alexandru Zagoritz; a lui Ion Kalinderu (președintele Comisiunii Monumentelor Istorice) și Anastase Simu, ambii colecționari de artă și fondatori de muzee; a profesorilor Vasile Pârvan, Dimitrie Onciul și Constantin Dissescu.
Printre toate aceste personalități s-a strecurat cu aparatul său Hr. Duratzo, unul dintre primii fotografi de presă activi la București înainte de Primul Război Mondial. Trei dintre instantaneele pe care le-a realizat la ceremonie au fost publicate în Gazeta Ilustrată în iunie 1912, alte două de către Alexandru Tzigara-Samurcaș în „Muzeografie românească” 24 de ani mai târziu. Alte copii trebuie să se fi dispersat pe la participanți și la instituțiile implicate.
În Arhiva de Imagine MȚR am reperat patru cadre de la ceremonie (și nici unul dintre cele publicate în epocă). Trei dintre ele sunt executate pe hârtie cu colodiu, neglijent decupate și rămase fără suport de carton până în anii ’50 – probabil copii de lucru ieșite din laboratorul lui Duratzo la scurtă vreme după ceremonie. Imperfecte din punct de vedere tehnic și nu tocmai solemne, ele surprind ceva din agitația și concretețea momentului: odăjdii și redingote pe fundalul pământului proaspăt răscolit al vechii Monetării, priviri distrate și mici conversații de conjunctură sub soarele de iunie…”
surs afoto: Ștefania Marhau