Sfinxul din Egipt a fascinat turiști de pe întreg mapamondul, dintotdeauna.
Iată, o FOTOGRAFIE ISTORICĂ, înfățișând un grup de… samurai uluiți de legendarul monument. Fotografia este din anul 1864.
Marele Sfinx de la Giza este o statuie gigantică din calcar, înfățisând un leu cu cap de om. Maiestuoasa statuie face parte din ansamblul monumentelor de pe platoul Giza, fiind situată la vest de fluviul Nil. Chipul sfinxului este considerat a-l reprezenta pe faraonul Khafra.
Pe Sfinx nu există nicio inscripție care să reprezinte anul construirii.
Ultimele teorii spun că Sfinxul a fost construit în timpul celei de a IV-a Dinastii de către Khafra (Khaf-Ra, Chefren, Kefren), în anul 2500 î.Hr., după construcția piramidei acestuia.
Numele de Sfinx vine de la cuvântul grecesc sfingo care înseamnă „a ștrangula” și grecii l-au folosit pentru prima dată numind o creatură fabuloasă care avea capul unei fete, corpul unui leu și aripi de pasăre care își strangula victimele. Sfincșii au fie cap de berbec și corp de leu, cap de uliu și corp de leu sau capul unui rege sau zeu și corp de leu. „Marele Sfinx” de pe platoul de la Gizeh este o creatură care are capul unui rege (al lui Khaf-Ra, se crede) sau zeu și corp de leu. Ultima dintre teoriile referitoare la construirea Sfinx-ului este că acesta a fost construit de către regele Khaf-Ra (2558 – 2532 î,Hr.), regele celei de a IV-a dinastii. Khaf-Ra a fost unul dintre fiii lui Khufu (Cheops).
Sfinxul are corpul unui leu și capul unui rege sau zeu. Capul are 6 m înălțime și 4 m lățime, iar numai ochii au 2 m înălțime. Nasul și barba lipsesc, doar barba fiind expusă la Muzeul Britanic. O istorie arabă din secolul al XV-lea (al cărei autor este egipteanul Taqi Al-Maqrizi) ne raportează că nasul a fost distrus de către un mistic sufi pe nume Muhammad Saim al-Dahr, supărat fiind pe faptul că egiptenii vremii, deși nu mai erau de mult pagâni, îl venerau și îi aduceau totuși ofrande, convinși fiind că fertilitatea adusă de Nil depinde de Sfinx Arabii egipteni îl numesc „Abu Hol”, adică „Tatăl Groazei”, iar tăierea nasului, în pământ islamic, era considerată ca un semn de infamie. În trecut, statuia marelui Sfinx a fost pictată: roșu pentru față și corp și galben cu dungi albastre pentru cap. Sfinxul a fost construit pe locul unei cariere de piatră și se pare că a fost sculptat dintr-o singură bucată de calcar.