„Webinarul de joi lansează proiectul cultural ”Arhitecți în administrație” și propune un dialog pe tema foarte sensibilă a reticenței multor arhitecți practicanți față de angajarea la stat.

Invitații Andreea Tache, arhitect-șef jud. Argeș, împreună cu Claudiu Salanță, arhitect-șef jud. Cluj, vă vor împărtăși din experiența lor ca funcționari în administrația locală și vor vorbi despre asumarea responsabilității și implicarea în administrație.

Arh. Andreea Tache este arhitect-șef al județului Argeș din iunie 2015, după o experiență de 11 ani în proiectare în mediul privat. Ca reprezentant al Asociației Arhitecților Șefi de Județe s-a implicat, ori de câte ori a existat ocazia, cu observații și propuneri pentru simplificarea și armonizarea legislației în domeniul urbanismului și autorizării construcțiilor.

Ea participă în proiectul “Arhitecți în administrație” din dorința de a schimba percepția arhitecților și urbaniștilor despre importanța implicării lor în funcții publice.

Arh. Claudiu Salanță este absolvent al Facultății de Arhitectură și Urbanism din Cluj-Napoca, respectiv al Masterului de Planificare Urbană din cadrul Facultății de Urbanism Bucureşti.

Din anul 2014 ocupă funcția publică de arhitect-șef al județului Cluj. Din această postură încearcă să implice cât mai activ administrația în asumarea rolului activ în planificare, și nu doar a celui pasiv de avizator.

De asemenea, Claudiu Salanță încearcă să încurajeze arhitectura de calitate prin inițierea unor concursuri de soluții și implementarea unor reguli arhitecturale clare în zonele rurale ale județului”.

Mesajul vine din partea Ordinului Arhitecțlor.

 Cei interesați sunt invitați  să se înscrie pe platforma ZOOM:

https://us02web.zoom.us/…/reg…/WN_6Dtbd57xT6eh77FL1bXPHw

Evenimentul va fi transmis LIVE pe pagina noastră de Facebook, însă, pentru a putea participa activ la sesiunea de Q&A, este necesar să fiți logați în Zoom.