Consiliul Județean Sibiu finanțează inițiativele ce vizează păstrărea și valorificarea mirificului patrimoniu din comuna sibiană Biertan, a cărei Biserică Fortificată a fost comparată de americani cu celebrul Castel din filmele Disney.
Conștientă de valoarea și frumusețea acestui locde basm, administrația comunei Biertan a elaborat un ghid de finanțare și de intervenție care reprezintă proceduri de aplicare a legislației specifice în vigoare. Aceste proceduri privesc atât măsurile de creștere a calității arhitectural-ambientale a clădirilor din zonele de protecție a monumentelor istorice și pentru zonele construite protejate, cât și modul de intervenție asupra clădirilor din aceste zone, pe zone prioritare de intervenție, în concordanță cu programul multi-anual de finanțare a intervențiilor pentru protejarea și conservarea patrimoniului construit.
În legătură cu acest fapt, Daniela Cîmpean, președinte al CJ Sibiu a declarat: “Doar prin eforturi susținute, Biertanul și-a păstrat farmecul cu vechile case construite în stil baroc transilvănean, cu zidurile groase și fundațiile din piatră, cu fațadele în culori pastel și decorațiile cu motive viticole. Iar datorită ansamblului arhitectural cu frumoasa cetate fortificată, comuna Biertan a fost inclusă pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.”
Concret: Intervențiile care vor avea loc asupra imobilelor tratează doar aspectul exterior al acestora, fără a aduce modificări formei și materialelor de construcție originale iar proprietarii clădirilor au obligația de a realiza lucrările de intervenție și protejare a clădirilor, dacă acestea prezintă degradări care pun în pericol viața, integritatea fizică, sănătatea și siguranța populației, care afectează calitatea mediului, a cadrului construit urban și a spațiilor publice.
Și asta e ceva absolut minunat și în eneficiul acestei comunități.
Sesiunile de finanțare se deschid anual, iar cererile de finanțare din partea proprietarilor se depun la Primăria Biertan până la data de 30 aprilie. “Încurajăm toți locuitorii să fie parte din spiritul conservării tradițiilor autentice și să se înscrie în număr cât mai mare în programul oferit de Primăria comunei Biertan”, precizează reprezentanții CJ Sibiu.
*Biertanul face parte dintre primele așezări germane de sași din Ardeal fiind cuprins în cele „Două Scaune” (Mediaș și Șeica) în Diploma Andreeană (Andreaneum) din 1224. Localitatea Biertan este atestată documentar în 1283, într-un document alături de Mediaș și Moșna, toate trei localitățile aflate într-o competiție acerbă pentru obținerea centrului administrativ al celor „Două scaune”.
foto: Florin Todoran