Nimfe. Zămislite în piatră. În Biserica Neagră- lăcaș prinsine însuși o sărbătoare a arhitecturii și artei, în poala Țării Bârsei…
Biserica Neagră este biserica parohială a comunității evanghelice luterane din Brașov, situată în centrul municipiului Brașov. Clădirea gotică a fost parțial avariată în incendiul din 1689, când zidurile ei s-au înnegrit și a primit numele actual.
Biserica Neagră este unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură gotică din România.
Cu o lungime de peste 89 de metri și o lățime de 38 de metri, datorită dimensiunilor sale, când a fost finalizată a primit titlul de Cea mai mare biserică dintre Viena și Constantinopol.
În această biserică încap circa 5.000 de persoane. Este o biserică de tip hală în stil gotic târziu, fiind formată din cor, naos și turn. Din lungimea totală a construcției, 31 m sunt reprezentați de cor, 42 m de naos și 16 m de baza turnului.
Corul se încheie printr-o secțiune de nouă laturi a unui hexadecagon. Trei perechi de coloane îl împart în trei nave de înălțime egală. Pe latura sudică se află o intrare mică, destinată inițial preoțior, iar pe latura nordică a corului se găsește sacristia. Exteriorul corului este susținut de 15 contraforturi, pe fiecare dintre ele fiind ridicată câte o statuetă sub un baldachin. Contraforturile sunt prevăzute cu fiale în partea superioară.
Naosul este format din trei nave de înălțime egală și este împărțit de cele cinci perechi de coloane în șase travee. În navele laterale, la aproximativ jumătatea înălțimii acestora, se găsesc galeriile, iar pe latura vestică, galeria orgii. Naosul are patru portale, iar cel sudic conduce mai întâi într-un vestibul.
Din cele două turnuri ale planului inițial a fost ridicat doar cel sudic până la o înălțime de 44 m, iar cupola sa se ridică la 65 m pe brațul transversal al crucii. Deasupra balconului, pe latura sudică a turnului, respectiv pe cea vestică, se află cadranele ceasului din turn. Portalul principal al bisericii se află pe latura sudică și este îmbogățit cu sculpturi ornamentale.
Zidurile exterioare și vârfurile bolților au 21 m înălțime. Coama acoperișului aparținând naosului se ridică la 42 m, iar cel al corului la aproximativ 38 m.
Partea turnului are 30 m, iar în exterior, între cele două scări în spirală, măsoară 31 m.
Suprafața totală a bisericii ocupă 2500 m², iar blocurile din care sunt construite zidurile au un volum de 9000 m³. Suprafața acoperișului bisericii măsoară aproximativ 4500 m². Biserica Neagră se află la 589 m deasupra nivelului mării.