Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, a fost prezent marți, 25 ianuarie, la sediul Ministerului Transporturilor, unde s-a semnat un protocol de colaborare cu CNAIR și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană București pentru realizarea unui important proiect de infrastructură rutieră.

”Am fost azi la Ministerul Transporturilor pentru semnarea Protocolului de colaborare dintre Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană București în vederea realizării celor 10 drumuri radiale din București, care vor face legătura cu viitoarea autostradă de centură. CNAIR și ADIZMB au convenit să lucreze împreună pentru a pune în aplicare proiectul european care se va depune în perioada următoare și care vizează proiectarea drumurilor radiale conexe autostrăzii de centură. E vorba de cel mai ambițios proiect de infrastructură rutieră al acestui deceniu pentru București, care prevede realizarea a 96 de kilometri de drumuri radiale, cu 33 noduri rutiere, prin care principalele șosele ale Capitalei vor fi legate direct de autostrada de centură pentru a fluidiza traficul rutier în București și pentru a genera dezvoltare în regiunea metropolitană”, a precizat primarul Nicusor Dan pe pagina sa de socializare.