Prima Development Group demarează lucrările la un nou ansamblu rezidenţial în Oradea, Green Residence, care continuă proiectul Prima Nufărul, dezvoltat pe parcursul ultimilor ani. Împreună, cele două ansambluri vor forma cel mai mare complex rezidenţial din Oradea, cu peste 1.600 de apartamente. Green Residence înseamnă peste 800 de apartamente grupate în şase imobile cu demisol, parter şi 10 etaje, 3 căi rapide de acces auto, peste 600 locuri de parcare supraterane şi mai mult de 200 subterane, plus staţii de încărcare electrică.
„Prima Nufărul este un proiect de referinţă al nostru în Oradea şi prin continuarea sa cu Green Residence devine cel mai mare ansamblu rezidenţial din acest oraş, cu peste 1.600 de apartamente. Apartamentele pe care le construim sunt fiabile, îşi cresc valoarea în timp, aşa încât sunt o bună investiţie şi, în plus, înglobează tehnologii prietenoase cu mediul. Din acest motiv ne-am dorit să dotăm ansamblul cu staţii de încărcare electrică, pentru că vrem să contribuim activ la susţinerea infrastructurii de mobilitate electrică din ţara noastră”, spune Andrei Moanţă, CEO Prima Development Group.
Compania şi-a început activitatea în 2005, în Oradea, acolo unde a livrat până acum peste 3.000 de apartamente în imobile cu o valoare totală cumulată de peste 180 de milioane de euro. Din 2017 compania este prezentă şi pe piaţa din Bucureşti, acolo unde semnează până în prezent două proiecte rezidenţiale, Boemia Apartments şi Core Timpuri Noi.
“Vestea bună pentru viitoarea comunitate din Core Timpuri Noi este că începând de anul viitor, primii proprietari se vor muta acasă. Suntem la fel de nerăbdători ca ei să deschidem ușile celui de-al doilea proiect rezidențial semnat de noi în București”, mai afirma oficialii companiei.